Uimirea pe care i-o trezește cosmosul. Asta ne împărtășește autorul în această carte.
Și, pentru a-i fi alături, nu trebuie decât să fim dispuși să ne reamintim unele noțiuni de fizică pe care, cu siguranță, le-am uitat de-a lungul anilor.
Stelele se grupează în galaxii, galaxiile se grupează în roiuri de galaxii. Galaxia noastră este una din cele 80 de galaxii care formează Grupul Local. Cea mai apropiată de noi este Nebuloasa Andromeda, aflată la 2,5 milioane de ani-lumină. Când privim stelele aflate la ani-lumină, prin telescop, nu le vedem așa cum arată ele în prezent, ci versiunea lor mai tânără. De fapt, privim în trecut.
În prezent, există tot mai multe dovezi că universul nostru devine tot mai mare, spațiul dintre noi și celelalte galaxii se extinde. Dacă universul se dilată, toate galaxiile fugind unele de altele, atunci la un moment din trecut întreaga materie trebuie să fi fost înghesuită laolaltă. Dacă universul se extinde, dar în același timp conține întregul spațiu, în ce anume se extinde el? Ce se află dincolo de marginea universului?
Nu există un punct dincolo de care să nu mai fie nimic. Universul nu are margine, doar că dincolo de limita în care materia există, acesta nu ar fi decât spațiu vid.
Big bangul n-a avut loc undeva anume în spațiu și la un anumit moment, ci a cuprins spațiul și timpul într-un mod greu de înțeles. Consecință inevitabilă a gravitației einsteiniene, găurile negre există în univers. Sunt la propriu găuri în spațiu, înăuntrul cărora spațiul și timpul sunt complet distorsionate. Gravitația einsteinienă este cea care curbează spațiul. Cu cât e mai puternic câmpul gravitațional al unui corp masiv, cu atât spațiul din vecinătatea lui va fi mai curbat și mai distorsionat.
”Dacă ai călători într-o rachetă la viteze apropiate de cea a luminii, plimbându-te prin galaxie vreme de, să spunem, patru ani, la întoarcetea pe pământ ai fi șocat. Dacă, după calendarul tău de la bord, ai plecat în ianuarie 2000 și te-ai întors în ianuarie 2004, atunci, în funcție de viteza ta și de drumul tău printre stele, ai putea găsi că pe Pământ e anul 2040, iar toți oamenii au îmbătrânit cu 40 de ani.” Așadar, e posibil, în aceste condiții, să ne deplasăm în afara cadrului temporal al celorlalți, într-un cadru unde timpul se scurge mai lent.
”Timpul este modul prin care natura evită ca totul să se petreacă deodată.” (John A. Wheeler)
De fapt, nimeni nu înțelege ce este cu adevărat timpul. Dacă ai putea atașa un ceas unui fascicul de lumină, acesta n-ar ticăi deloc. Pentru un foton, timpul nu se scurge deloc (dilatarea maximă a timpului), iar întregul univers are dimensiunea zero (contractare maximă a lungimii).
„Un Dumnezeu etern care există în afara universului nostru nu intră în contradicție cu ideea de univers din fizica modernă (care include spațiul și timpul) apărut la big bang. Ceea ce a constituit însă un subiect de dezbatere pentru oameni de știință, filozofi și teologi a fost rolul jucat de Dumnezeu în universul mecanic determinist al lui Newton.”
Paradoxul gemenilor; ceasurile în mișcare merg mai încet; timp deformat; universuri paralele; un trecut și un viitor care coexistă cu prezentul. Niciuna dintre acestea nu sunt SF. Nu sunt rezultatul speculațiilor unei minorități de savanți excentrici. Toate aceste bizarerii sunt rezultatul anilor de progres, iar unele dintre ele sunt considerate acum certitudini.
Întrebările privind semnificația timpului (dacă se scurge, dacă trecutul și viitorul coexistă cu prezentul) sunt întrebări cu care se confruntă ideea atât de tentantă a călătoriei în timp. Teoriile din fizica actuală nu exclud complet posibilitatea vizitării trecutului.
Cartea lui Jim Al-Khalili îmbină speculațiile pasionante cu rigoarea științifică.
