despre universuri despărțite de spațiu și timp, dar atât de legate între ele

 

”Numai de vreo trei sau patru ori, în tinerețea mea, am întrezărit Insulele Fericirii - apoi s-au pierdut în cețuri, crize economice, războaie reci, vânturi sălbatice și maree potrivnice… și le-am confundat cu maturitatea. Presupunând că reprezentau o coordonată fixă a călătoriei mele prin viață, am scăpat din vedere să le notez coordonatele: latitudinea, longitudinea, amplasamentul. (…) Ce n-aș fi dat acum să am o hartă imuabilă a inefabilului etern constant? Să am eu, dacă se poate spune așa, un atlas al norilor.” (David Mitchell - Atlasul norilor)

Amurgul unei lumi

Departe de a fi fost doar un timp al bucuriei de a trăi și al lipsei de griji, la Belle Époque alătură Parisului aristocratic un Paris boem, bântuit de sărăcie și îndoială, dar care își trăiește ”epoca frumoasă” cu foarte mare încredere în sine. O epocă de aur în special pentru aceia care beneficiau de averile și privilegiile claselor superioare, cu realizări spectaculoase dar bântuită de tensiuni și rupturi sociale. Și totuși, cel mai adesea, sinuciderile nu sunt din cauza sărăciei, ci din dragoste. Lipsiți de mijloace financiare, artiști dornici de afirmare veniți din toate colțurile lumii își plătesc veseli consumațiile făcute la tavernele din Montmartre cu propriile lucrări. O societate a spectacolului, veselă, elegantă, luxoasă, acest Paris al anilor dinaintea Marelui Război a cunoscut succese în toate domeniile de activitate. A fost, deopotrivă, Parisul lui Picasso, Braque, Modigliani, Monet, Matisse și Marc Chagall, al lui Proust și Zola, Dreyfus și Apollinaire, Sarah Bernhardt și Coco Chanel, al soților Curie, al lui Renault și Citröen, al lui Rodin, Brâncuși și Duchamp, Charles de Gaulle și Georges Clemenceau, Maurice Ravel și Stravinski precum și al altor personalități, fapt care întărește o dată în plus convingerea potrivit căreia, pentru a vedea clar ai nevoie de perspectivă. Perspectivă care îi lipsea pe atunci lui Georges Clemenceau care, - într-o discuție avută cu un ziarist american despre iminența războiului, - a numit Orașul Luminilor ”locul important al lucrurilor neimportante”.

A urmat Verdunul. Și chiar dacă războiul fusese câștigat, nimic nu mai avea să fie la fel. Toate se prefac în scrum, după cum afirma Marcel Proust: “Este precum o colecție de evantaie frumoase și vechi: le poți admira, însă nicio mână nu le va mai aduce de acum la viață. Însuși faptul că se află sub sticlă dovedește că balul a luat sfârșit.”

(La Belle Époque - Amurgul unei lumi, de Mary McAuliffe)

“Iar mai mare dintre acestea este iubirea.”

 

Având dimensiuni impresionante și o calitate de excepție, cartea se adresează cititorului modern, propunându-și a fi o punte peste prăpastia conceptuală, culturală, cronologică și geografică dintre acesta și lumea biblică. Redactat de o echipă internațională de savanți având o gamă teologică largă, atlasul ne poartă, pe parcursul a celor 575 de pagini, într-o călătorie fascinantă prin peisajele, culturile și istoria pământurilor din biblie. Imaginile - reprezentând hărți, vitralii, picturi și sculpturi celebre sau mai puțin cunoscute, - îl ajută pe cititor să-și fixeze repere în dorința de a înțelege cât mai mult din istoria redată de cea mai vândută carte din toate timpurile: biblia.

”Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, iubirea. Iar mai mare dintre acestea este iubirea.” (I Corinteni 13.13)

O dreaptã si simplã judecatã...

 

„Ți-ai mânat prin veacuri turmele pe plai/Din stejarul Romei tu, mlădiță ruptă…” (G. Coșbuc - Cântec)

”Norocul stă tot în înțelepciunea noastră rurală și conservatoare, în veșnicia născută la sat, în încrederea despre care spunea Bărnuțiu că trebuie să o avem în noi înșine. O dreaptă și simplă judecată ne arată că am trăit înstrăinați cam un mileniu și că trăim împreună, în România, de mai puțin de un secol. Oare se poate compara un mileniu de singurătate cu un veac de unitate? Orice nemulțumire pălește în fața răspunsului simplu și direct. Să ne gândim că un răspuns pripit îi face să lăcrimeze pe toți moșii și strămoșii morți în bătălii pentru țară, în închisori sordide, în lagăre chinuitoare, printre străini cruzi. (…) Înainte de a huli țara, să ne gândim dacă am făcut destul ca s-o schimbăm în bine.” (Ioan-Aurel Pop - Identitatea românească)