joi, 13 ianuarie 2011

Geniu pustiu



Unii îşi amintesc de Eminescu (doar) la fiecare 15 ianuarie. Alţii nu şi-l mai amintesc nici măcar atunci.

De data aceasta am luat din raft proza literară apărută la editura LITERA din Chişinău, în 1997.
Şi m-am oprit la “Geniu pustiu”, pe care l-am recitit. Întâi, pentru că îmi plac acele case în care sute de cărţi dorm pe jos, una peste alta, “visând fiecare din ele ceea ce cuprinde”, precum şi acei ochi ce pot să vadă îngerii albi, îngenunchiaţi şi cu mâinile unite, “care cântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare”.
Apoi, pentru că e prea multă actualitate în cuvintele: “Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literaţi şi jurnalişti ce nu ştiu a scrie, actori ce nu ştiu a juca, miniştri ce nu ştiu a guverna, financieri ce nu ştiu a calcula, şi de aceea…”
În sfârşit, pentru că povestea dulce-arhaică a lui Toma Nour e copleşitoare. La graniţa dintre poveste şi istorie, cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene care se numesc, simplu, Ioan, Toma, Sofia ori, mai preţios, Poesis, proza eminesciană “Geniu pustiu” e departe de a fi depăşită ca mesaj: “aş vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură, strălucită, pătrunsă de lumină, care are însă atâtea culori. O prismă cu mii de culori, un curcubeu cu mii de nuanţe. Naţiunile nu sunt decât nuanţele prismatice ale Omenirii, şi deosebirea dintre ele e atât de naturală, atât de explicabilă cum putem explica diferenţa dintre individ şi individ. Făceţi ca aceste culori să fie egal de strălucite, egal de poleite, egal de favorizate de Lumina ce le formează (…).”
      
Aşadar, ca în fiecare 15 a lui Gerar, se naşte Mihail Eminescu. Să-i urăm, din nou, bun venit, aplecându-ne măcar o dată pe an peste o pagină din multele lui tomuri.
Şi ce bine ar fi dacă, de data aceasta, niciun Român nu va anunţa: Eminescu nu mai este!
(aşa cum făcuse, la 16 iunie 1889, ziarul “Românul”)

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Omerta ̀

by Mario Puzo

Omerta ̀ - a Sicilian code of honor which forbids informing about crimes thought to be the affairs of the persons involved (World Book Dictionary)
This is the beginning of the book which speaks about the powerful of the clans (coscas) and about the men who, in their lifetime, they had decided the deaths of hundreads people.
Don Zeno was the last of the true Mafia chiefs and before his death, his last words were: “I commend myself to God. He will forgive my sins, for I have tried every day to be just.” And his son – Astorre Zeno – was taken to America by Raymond Aprile, one of his former followers.
Don Raymond Aprile had ruled his Family for thirty years and was now a legend. At sixty-two, he could enjoy old age, retired into the role of gentleman banker and pillar of society.
But he was murdered and his killing was a mystery. Who would dare to risk killing such a man and to what purpose? It’s a mystery.
No one seemed to care, except the FBI agent Kurt Cilke.
But Astorre cared too and, in order to find the killer, he would use the famous words “the end justifies the means”. Because the killing of a fellow Mafia member was punished by murder. And he was trained to be a Qualified Man.
A book about the killers, about the men who were warm heart and cold mind, about chiefs and pawns. But not only this. There are, too: judges who reduced the sentences of Mafia members convicted of murder and who refused to allow prosecutions to go forward; the chiefs of Mafia who thought that it’s an honor to give to the national minister of reconstruction “a little pocket money”; the FBI director who said that, in a democracy, you cannot send billionaires to prison.
But Kurt Cilke decided he would play a lone hand.