În principal, cartea vorbește despre universala Poveste de Dragoste, acea trăire care a existat și va exista între bărbat și femeie (!) indiferent cărei lumi aparțin protagoniștii.
Se întâmplă ca Martin Pearce, un londonez pasionat de orientalistică, să o întâlnească într-una din călătoriile sale, pe Rehana, personaj aparținând unei alte lumi. Culturi diferite, continente diferite, generații așijderea. Dar Iubirea face punte între orice lumi.
Era în 1899, într-un orășel din apropierea localității Mombasa, pe coasta Oceanului Indian. Autorul relatează nu doar o poveste de dragoste, ci mai multe povești, în care iubirea este trăită, în special, ca suferință, în absența celui iubit: Pearce și Rehana, Amin și Jamila, Rashid și Grace. Iubiri care reverberează peste generații, dincolo de orice depărtări, fie ele fizice ori spirituale.
Am ales cartea de pe raftul Cărtureștiului și datorită faptului că autorului i s-a decernat Nobelul în 2021. Doar că mi-am făcut, se pare, un obicei din a cârcoti, puțin, împotriva acestor decernări. Nu spun că nu mi-a plăcut felul în care autorul prezintă cititorului bucăți din ceea ce a trăit. Pentru că, mi-e foarte clar, cartea asta face. Chiar și premiul i s-a acordat pentru abordarea ‟destinului refugiaților suspendați între culturi și continente‟. Dar, - nu știu de ce - de fiecare dată când citesc o carte a unui încununat cu Nobelul, am așteptari mai mari. Mult mai mari.
De ce Abandon? Pentru că, așa cum se întâmplă și în viața reală, personajele lui Gurnah Abdulrazak abandonează și ele locuri, prieteni, părinți, credințe, obiceiuri, iubiri. Mai ales iubiri.
