Când m-a întrebat cum mă cheamă, pentru a putea scrie
dedicațiile pe cărți, pe lângă nume i-am spus și faptul că sunt, profesional
vorbind, o colegă de-a sa, de la Timișoara. A privit prin mine, dincolo de
mine, pe lângă mine. Dar nu la mine. Nu părea deloc interesat de o informație
pe care nu mi-o ceruse. Am luat cărțile cu autograful autorului, am mulțumit și
m-am îndepărtat.
Nu știam programul
lansărilor, ajunsesem la Bookfest Timișoara 2026, în acea sâmbătă din martie, doar
cu dorința de a petrece vreo două ore răsfoind cărți și cu speranța că voi găsi
câteva pe care să le iau acasă. Când am trecut pe lângă scenă, l-am văzut pe
Dan-Liviu Boeriu însoțit de Radu Paraschivescu. Se lansa ”Acvariul” și m-am
bucurat că am avut această șansă. M-am așezat pe un scaun din ultimul rând și
am ascultat prezentarea.
Am început lectura
cărților cu ”Aici locuiește frica”. Autorul scrisese, în dedicație, că este o
carte despre întâlnirea cu întunericul, manifestându-și speranța că voi găsi și
puncte de lumină în ea. Cu prietenie.
Mărturisesc că așa a fost.
Am găsit, în paginile cărții, subiecte care descriu fragilitatea ființei umane,
profunzimea care se ascunde dincolo de aparențe și dincolo de superficialele
așteptări ale societății. Am văzut acolo efortul autorului de a se dezgoli lui,
mai întâi, și abia apoi, cititorului. Îmi părea că Dan-Liviu Boeriu, scriind,
se cunoaște pe sine. Și ne lasă și pe noi să îl cunoaștem, dacă suntem
interesați. Citind, mi-am amintit privirea autorului de la sesiunea de
autografe și, cumva, mi s-au mai risipit nedumeririle.
Lectura mi-a readus în memorie o carte pe care o citisem
în urmă cu mai mulți ani și care mă marcase teribil: ”Demonul amiezii” a lui
Andrew Solomon, o carte în care autorul îi dezvăluie cititorului, cele mai
ascunse gânduri și trăiri, renunțând la intimitate și impasibil la umilința la
care se expune în ochii acestuia. De altfel, Andrew Solomon spune despre cartea
sa că ”pare uneori unul din scanerele de la aeroport care le permite controlorilor
să vadă ce ascund oamenii sub haine”. Demonul amiezii este depresia, cea mai
îngrozitoare solitudine, de la care ar trebui să învățăm apropierea între oameni.
”Să scrii înseamnă să te
dezvelești” spune și Dan-Liviu Boeriu în cartea sa, vorbindu-ne de frica de tot
ceea ce nu poate controla, despre vulnerabilitățile sale; despre fragilitatea
și sensibilitatea ascunse sub scoarța ironiei, a mizantropiei și a unei false
detașări.
Și, da, am simțit nevoia
ca, în timpul lecturii, să mă întorc de câteva ori la dedicația pe care autorul
mi-o făcuse, anume aceea de a căuta și găsi punctele de lumină în întuneric. Mai
ales când parcurgeam pagini care mă marcau foarte mult (vezi scena cu Oszkar și
cățelul), aveam nevoie de aceste încurajări.
”Acvariul și alte câteva
dovezi suplimentare” m-a cam dărâmat. Autorul și-a luat mult mai în serios
treaba de a-și prezenta propriul personaj, renunțând la orice menajament:
”Scrisul meu a devenit întunecat, înot cu greu prin el, ca printr-o mare de
smoală. S-a transformat într-un exercițiu de dezvelire a creierului, pentru a
ajunge la miezul care mă reprezintă cu adevărat.”
O carte ”despre felul în
care ne trăim umbrele”, îmi scrie autorul în dedicație. Și aceasta este cea mai
elocventă prezentare a cărții. Despre asta vorbește cartea lui Dan-Liviu
Boeriu: despre umbrele sale și despre efortul făcut pentru a și le trăi. Este,
în același timp, și personajul sensibil care se detestă pentru slăbiciunea de a
plânge în fața celorlalți, dar și cel care rupe aripile fluturilor, furându-le
strălucirea și bucurându-se de transformarea acestora în larve târâtoare.
(Mărturisesc, aici m-am supărat pe autor!)
Dar, lecturând, am găsit
și puncte de lumină, și zâmbete (ba, chiar m-am amuzat grozav, în câteva
rânduri!) și m-am bucurat că am luat acasă, cu mine, aceste căți. Toți avem
umbrele noastre și trebuie să învățăm să ni le trăim.
Personal, am sesizat o schimbare în stilul de a scrie, de
la o carte la alta. Dacă în ”Frica” am simțit o oarecare apropiere de stilul
Hertei Muller, pe măsură ce parcurgeam ”Acvariul” scrisul lui Dan-Liviu Boeriu mi-a
părut mai dezinvolt, mai puțin căutat, mai liber și, pentru mine, mai atractiv.
Și, chiar dacă greșesc, aceasta este opinia mea, ca cititor. Iar autorul care
își trimite cărțile în lume, nu are de ales, trebuie să accepte și opinia celor
care le citesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu