Tocmai spuneam în prezentarea anterioară (Castelul de
hârtie – de Miranda Cowley Heller) că îmi doresc să găsesc, în cărțile pe care
le citesc, personaje puternice, care să mă marcheze o vreme, după ce termin de
citit cartea.
Citind ”Shuggie Bain”, mi-am dat seama că mai e ceva, ce
caut: identificarea afectivă cu aceste personaje. Citind, să mă transpun și să
trăiesc viața eroilor. Să fiu empatică.
Douglas Stuart plasează acțiunea romanului în Glasgow,
anii 1980, iar Shuggie este băiatul unei mame alcoolice, Agnes Bain. Agnes își
abandonează primul soț mutându-se cu părinții, îi abandonează și pe aceștia
mutându-se cu noul soț, apoi, abandonată la rândul ei, intră într-o serie de
relații trăind într-o promiscuitate greu de imaginat. Sfârșește prin a-și
îndepărta fiica și fiul din prima căsătorie, singurul care îi rămâne aproape în
toată această beție permanentă în care își transformase viața fiind Shuggie,
fiul din a doua căsătorie. Cam acesta ar fi, pe foarte scurt, romanul care are,
în fapt, 600 de pagini. Pagini de-a lungul cărora mă tot întrebam de ce simt că
autorul își iubește acest personaj – Agens – pe care, de-a lungul lecturii, eu
mă trezeam judecându-l, dezaprobându-i comportamentul, deciziile, viața. Pe
scurt, nu puteam empatiza cu acest personaj.
Am aflat abia la pagina
605, când autorul declară că datorează acest roman amintirilor legate de mama
sa și de zbaterile ei. Apoi, am citit că, - asemeni lui Shuggie Bain - Douglas
Stuart a crescut cu o mamă alcoolică. Am găsit și alte asemănări între
experiența de viață a autorului și personajul romanului, fără ca acest lucru să
îl transforme în roman autobiografic, evident. Dar am înțeles altfel cartea și
interesul autorului pentru personajele sale.
Ca prezență, personajul
principal este Agnes Bain, care reușește gozav să transforme în calvar viețile
celor de lângă ea. Ca trăiri, personajul principal este, evident, Shuggie, cel
asupra căruia se răsfrâng acțiunile acesteia. El este cel care suferă, cel
care, abia un copil, se învinovățește și se transformă în infirmierul mamei
alcoolice, sperând într-un miracol.
O carte foarte tristă, din
care putem învăța foarte multe de ”așa, nu!”. Dar și un mare ”așa, da!”:
iubirea adevărată trece dincolo de orice. De absolut orice.
Eu așa am văzut iubirea micuțului Shuggie față de mama
sa, căreia îi putea ierta totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu