Citisem cartea pe la începutul acestei veri și, dezamăgită, am așezat-o în teancul cărților despre care am ales sa nu scriu, pentru că nu aș recomanda-o spre a fi citită.
Totuși, - de câteva zile, - constat că pe net este un adevărat ”val” de interes, și cartea este catalogată de sute (!) de persoane ca fiind o carte extraordinară, care merită citită și recitită, genul de carte care dorești să dureze, și te doare când dai pagina, de teamă că se va sfârși.
”O carte-cult” spune editorul italian, ”căutată cu înfrigurare de trei generații de exploratori ai librăriilor și tarabelor de cărți” și - nu se știe de ce - ”imposibil de găsit nici măcar pe internet…” O perioadă. De aceea s-a reeditat. Un Eveniment.
Așa că am citit-o.
Pentru mine a fost o dezamăgire. Am o altă opinie.
Între ”da” și ”nu”, pentru această carte mai mult ”nu”.
Da, mi-a făcut plăcere să ”revăd” Roma în descrierile făcute de autor. Dar personajele mi s-au părut, cumva, ”fagile”, nedispuse la niciun fel de efort pentru a-și găsi, să zicem, fericirea. Sau, mai exact, spre a-și găsi drumul. ”Eroi” neconturați, nimic special care să-i evidențieze și să-și merite titulatura de personaje principale. Iar sfârșitul cărții m-a dus cu gândul la Catul Bogdan; nu-i vorbă, mi-a plăcut ”Lorelei”, dar eram adolescentă când l-am citit pe Ionel Teodoreanu.
O fi și vârsta, așadar.
Sincer, nu prea m-am ales cu mare lucru din această lectură.
