Pentru a deveni realitate, visul are nevoie de aripi

 Cartea care mi-a inspirat aceste rânduri a apărut în anul 2000 la Editura de Vest din Timişoara (cu un studiu introductiv de Dumitru Tomoni) şi cuprinde 17 scrisori ale lui Traian Vuia trimise în ţară, adresate în principal lui George Dobrin, avocat şi politician al vremii. Ele dezvăluie modalitatea de abordare a problemelor sociale şi politice, înţelegerea pe care Traian Vuia o avea asupra problemelor societăţii, într-o perioadă cu „vremuri grele şi oameni uşori”, după cum se exprima, atunci, George Dobrin. De actualitate!

Dar nu despre acest lucru, acum.

Ci despre copilul născut la 17 august 1872 în satul bănăţean Surducul Mic, fascinat de zmeiele pe care învăţătorul Mahler de la şcoala germană din Făget le construia pentru elevii săi.

Au urmat studiile care l-au ajutat să îmbrace în haină tehnico-ştiinţifică visul său despre zbor. El, românul nostru, a îndrăznit să creadă că zborul cu un aparat mai greu decât aerul nu este o utopie.

În 16 februarie 1903 prezintă Academiei de Ştiinţe din Paris un proiect de „aeroplan-automobil”, explicând argumentat că un aparat mai greu decât aerul poate zbura.

Iată rezoluţia Comisiei Academiei de Ştiinţe din Paris: „Realizarea şi soluţionarea problemei zborului cu un aparat mai greu decât aerul este o himeră. Această concepţie nu poate izvorî decât dintr-un creier bolnav.”

Şi totuşi. În 18 martie 1906, în apropierea Parisului, la Montesson, VUIA I s-a ridicat un metru deasupra pământului, zburând pe o distanţă de 12 metri.

Traian Vuia este primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare.
Iată cum a trăit românul Traian Vuia aceste momente:  
























foto: http://www.bar.acad.ro/Vuia.htm)