Autoarea își
imaginează o societate distopică, în dorința de a atenționa că de la
democrație la totalitarism poate fi doar un pas și că nicio țară nu este la
adăpost, când e vorba de această posibilitate.
Inspirată de
viața politică și socială din America anilor 1980, de Revoluția Islamică din
Iranul anilor 1978-1979, ca și de schimbările care au avut loc în Canada și
alte țări după cel de-al Doilea Război Mondial, Margaret Atwood imaginează această
Republică Gilead, în care trăiesc personajele pe care ni le prezintă.
Un simplu ”swich
off” cu privire la toate identitățile ”F” din baza de date a unei țări, și
femeile sunt ”decuplate” și private de drepturile pe care societatea le oferea,
până atunci, acestora, asemeni tuturor indivizilor săi: dreptul de a lucra, de
a deține un cont bancar și proprietăți, de a cumpăra produse. Dreptul de a avea
o viață personală, o familie.
O reîntoarcere
la ”Geneza”, când Rahila, neputând avea copii, îi spune lui Iacov: ”Iată roaba
mea, Bilha; intră la ea și ea va naște pe genunchii mei și voi avea și eu copii
printr-însa”. Offred este o astfel de ”Bilha”- o femeie fertilă al cărei rol
este acela de a naște copii pentru soția sterilă a comandantului. Serena Joy și
The Commander completează tabloul acestei triade.
De altfel,
Offred este personajul-povestitor, este cea care ne relatează atât experiența
prezentului său, când rolul îi este redus la acela de ”two-legged womb”, dar și
amintirile vieții a cărei normalitate îi pare, acum, incredibilă: ”It’s strange
to remember how we used to think, as if everything were available to us, as if there were no contingencies, no boundaries;
as if we were free to shape and reshape forever the ever-expanding perimeteres
of our lives”.
June, - așa cum se numea personajul, anterior instaurării
regimului totalitar, când a primit pseudonimul de Offred, - este despărțită de
familia sa și forțată să intre în rândul slujitoarelor care aveau datoria să
aducă pe lume copii. Libertatea sexuală și dreptul la avort, ca și poluarea
chimică și radiațiile au condus la o natalitate scăzută, tot mai multe femei
confruntăndu-se cu sterilitatea. A urmat instaurarea acestui regim autoritar, a
unei societăți distopice condusă de bărbați. O dictatură militară care promite
că totul, - oameni și mediu, - vor deveni mai puri. Caracterizat prin opresiune
și control social, regimul totalitar își dovedește, curând, fisurile, în măsura
în care primii care îi încalcă regulile sunt tocmai cei care l-au instaurat.
Pe mine, care am
trăit și în totalitarism, această carte m-a pus pe gânduri. Pentru că m-a făcut
să realizez, o dată în plus, că deși diferența dintre totalitarism și
democrație este enormă, pasul dintre ele poate fi, uneori, foarte mic. Și simt
că, pe măsură ce timpul trece, trecutul se estompează, lăsăm în urmă aspecte
esențiale ale acestuia deformându-ne, astfel, amintirile. Uităm. Și riscăm, astfel,
să repetăm greșeli și experiențe pe care, poate, nu le-am înțeles și din care nu
am învățat ceea ce se impunea a fi învățat.
Prin gura
personajului său, Professor James Darcy Pieixoto, în cuvântarea pe care acesta o
are la Symposium on Gileadean Studies, din 25 iunie 2195, când societatea
distopică este, deja, așezată pe raftul istoriei iar democrația reinstaurată, autoarea
ne atrage atenția: ”As all historians know, the past is a great darkness, and
filled with echoes. Voices may reach us from it; but what they say to us is
imbued with the obscurity of the matrix out of which they come; and, try as we
may, we cannot always decipher them precisely in the clearer light of our own
day.”
Și,
subliniază autoarea, datoria noastră nu este aceea de a judeca trecutul, ci de
a-l înțelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu