”Autumn” - Ali Smith

       Toamnă. Pentru că toamna este sfârșit și început, deopotrivă. Toamnă, când zborurile se prefac în lut și din lut se nasc alte zboruri. Melancolii peste care autorul pudrează zâmbete, nu întotdeauna triste. Despre viață și moarte; despre politică și minciună; despre artă. Despre iubire și despre uitare. Mai mult despre iubire, totuși. Despre faptul că te poți îndrăgosti nu neapărat de o persoană, ci de felul în care acea persoană te ajută să te vezi, prin ochii ei. Să înțelegi cine ești.

        Un mănunchi de flash-back-uri, amintiri care conturează personajul Elisabeth Demand.

”I imagine that whatever it is I’ve forgotten is folded close to me, like a sleeping bird.

What kind of bird? Elisabeth said.

A wild bird, Daniel said. Any kind. You’ll know what kind when it happens. Then, what I do is, I just hold it there, without holding it too tight, and I let it sleep. And that’s that.” 

”Autumn” - Ali Smith

            Ce se întâmplă în noi când, pe neașteptate, se deschide poarta după care stau ascunse spaimele copilăriei?

            Citind, m-am simțit, puțin, în ”timpul pierdut” al lui Proust care, - așa cum afirmă la începutul lui ”Swann”, - pornise, de fapt, în căutarea Adevărului. 

         Austerlitz caută și el adevărul despre trecutul său, urmele lăsate de suferințele care străbat istoria asemeni unor linii extrem de fine. Doar că adevărul lui Austerlitz este atât de tragic!

         Cred că, ceea ce m-a determinat să fac analogia cu ”În căutarea timpului pierdut” este afirmația lui Marcel Proust: ”Eu căutam marile legi, iar ei mă numeau scormonitor de amănunte”. Austerlitz caută și el esențialul, studiind amănuntele ce vor contura tabloul care îl va ajuta să înțeleagă cine este cu adevărat.

”Viață după viață” de Kate Atkinson

”Și de-aș avea darul profeției și de-aș cunoaște toate tainele și toată știința…”

 O ramură se desprinde de trunchi, se dezvoltă spre cer, cu numeroase ramificații, crengi, crenguțe. Pornești pe o astfel de ramificație și, la fiecare nouă bifurcație alegi un drum. Când se termină, ai în față nemărginirea. ”Se face întuneric”. Cum ar fi ca, după fiecare ”întuneric”, să te trezești din nou la început, cu posibilitatea de a alege alte ramificații, alte drumuri pe care să pășești. Și tot așa, de nenumărate ori, ”se întunecă” la capătul fiecărei vieți pe care o tot trăiești, puțin la fel, puțin diferit. La infinit?
 Timpul ca un palimpsest. Așa îl trăiește Ursula Todd, cu amintiri obscure despre lumi de umbre și de visuri care sunt, totuși, ”lumea asta”. Asemeni unei vulpi, e vânător și vânat, deopotrivă. Înțelege că parcurge etape de purificare pentru ca trecutul să nu mai apese atât de greu asupra prezentului. ”Să devii așa cum ești, după ce vei fi învățat ce înseamnă asta.”

 … și de-aș avea toată credința să pot muta și munții, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt.”

 ”-Eu nu sunt fără iubire, a zis Ursula.
 (…)
 -Întrebarea este, a zis el, ai destulă?”