Dintre cele trei cărţi ale Hertei Muller citite de mine până acum, aceasta mi-a solicitat atenţia cel mai mult. Abundenţa de metafore nu mi-a lăsat timp să mă pierd în vreuna dintre ele, pentru că următoarele cuvinte pregăteau o nouă metaforă care se cerea desluşită.
Lirismul este prezent într-un mod atât de plăcut-apăsător în fiecare propoziţie, încât cartea mi-a sugerat imaginea unui cireş încărcat de poame pârguite: cireşele, o dulce povară pe ramurile aplecate sub greutatea lor. O scriere sacadată, cu propoziţii scurte şi aparent clare dar încărcate de semnificaţii ascunse.
O carte despre aceleaşi spaime din lumea în care, când se întâlnesc, oamenii nu întreabă “ce mai faci?”, ci “cum stai cu viaţa?”. Dar şi despre suspiciunea apăsătoare care înlocuieşte strângerea de mână cu strângerea de inimă ori firescul unei relaţii cu teama că cel de lângă tine ar putea fi vânătorul. Chiar dacă, la rândul său, este şi el vânat. Sau poate tocmai de aceea.
De asemenea, despre tăcerea ce-i cuprinsese pe toţi. Tot de teamă. Pentru că “bărbaţii aveau femei, femeile aveau copii, copiii aveau foamea”. Nimeni nu-şi permitea riscul.
Şi totuşi, s-a întâmplat. De data aceasta, povestea merge până dincolo de frică, ajungând la capăt: “deşteaptă-te, române, din somul cel de moarte!”
Cartea e scrisă în 1992, la scurt timp după Revoluţia din 1989 şi se încheie cu acest eveniment.
Prefer “Animalul inimii”. E cartea care m-a convins în ceea ce o priveşte pe Herta Muller.
*
În 2009, Herta Muller este desemnată câştigătoarea Premiului Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului: “Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Muller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi”.
3 comentarii:
te asteapta o leapsa la mine pe blog , ca vad ca te-a furat Herta Muller de tot:)
Mulţumesc pentru încredere, Maya! :)
Nu, nu Herta Muller m-a furat, ci un proiect legat tot de cărţi şi de cunoaştere: îmi îmbunătăţesc cunoştinţele de engleză şi (re)citesc cărţi care m-au fascinat în urmă cu foarte mulţi ani. Doar că de data aceasta nu urmăresc atât acţiunea ori modalitatea de redare a acesteia, cât progresul meu în frumoasa limbă a lui Shakespeare. :)
Promit să “rezolv” leapşa în următoarele zile. Şi-mi cer iertare că nu te-am mai vizitat, aşa cum, de altfel, nu am mai vizitat nici alte bloguri-prietene. :) Am cam “dispărut” din blogosferă. Nu pot să spun pentru cât timp pentru că, din câte mă cunosc, sunt ca vremea. Schimbătoare, adică. :)
Mulţumesc, Maya.
cu asa scop nobil esti iertata ca ai disparut nitel:)
cu multa placere, beth
Trimiteți un comentariu