Petru Creţia

Cartea la care mă voi referi mai jos cuprinde două studii inedite ale autorului, bazate pe cercetarea „personală şi adâncită” a textelor originale Iliada şi Odiseea, precum şi Furtuna. Studiile se numesc „Ahile sau despre forma absolută a prieteniei” şi „Ariel sau despre forma absolută a libertăţii” şi, în prefaţa volumului, Gabriel Liiceanu afirmă: „Nici un alt eseu din cultura noastră nu are rădăcini culturale mai adânci decât cele din care au ieşit paginile lui despre Ahile. Într-o cultură matură, ca să nu zic într-una normală, apariţia lor ar fi făcut dată. La noi, au trecut neobservate şi neobservate au rămas până azi.”

*

despre prietenie

Petru Creţia consideră Iliada o „Ahileiadă”, apreciind că „Iliada” este un titlu amăgitor întrucât, din cei zece ani cât a fost asediată Troia (Ilionul) de către ahei, epopeea narează doar o scurtă perioadă (nouă săptămâni) dintr-al zecelea an, respectiv acea perioadă care îl are ca protagonist pe Ahile.

Şi autorul demonstrează în studiul său ce înseamnă Ahile „în spaţiul şi în structura Iliadei, în timpul şi în sensul ei”.

Născut dintr-un tată muritor dar cu obârşie divină şi dintr-o nereidă, zeiţă care trăia în adâncurile mării, Ahile se împrieteneşte încă din copilărie cu Patrocles, alături de care va pleca mai apoi la război.

La această prietenie se referă Petru Creţia când afirmă că Iliada – acest poem al „unor pasiuni nemăsurate şi fatale” este, în fapt, „un mare poem al prieteniei între doi bărbaţi”.

Patrocles cade în luptă răpus de Hector, cel mai important războinic al troienilor. Ahile îşi va răzbuna prietenul, luîndu-i viaţa lui Hector.

Războinic desăvârşit, Ahile e capabil de lucruri excesive şi pustiitoare, fiind deseori „crud ca o fiară”.

Dar războinicul absolut contestă uneori, pe parcursul epopeii, validitatea idealului eroic afirmând valoarea unui alt ideal: viaţa. Sub semnul acestei valori stă prietenia sa cu Patrocles, relaţie în care investeşte sensibilitatea sa.

Petru Creţia: „Ahile e făcut din uri şi iubiri. Câtorva dintre ele li se dăruieşte pe deplin. Dintre cei pe care i-a iubit, doar lui Patrocles: el dă măsura şi nemăsura puterii sale de iubire. Celorlalţi – atâta cât dăruie în chip firesc orice om.”

*

despre libertate

Ariel e duhul salvat de Prospero din prizonieratul lui vegetal şi care îi este aservit, ca spirit, în vederea împlinirii unor ţeluri magice. Dar, aparţinând unei alte ordini, acesta se va întoarce în neîngrădirea şi în veşnicia sa imediat ce Prospero va birui asupra răului şi dezordinii.

Fusese atras pe Insulă de magia acestui tărâm şi devine, astfel, spiritul rătăcit o clipă „printre treburile omeneşti, dar nu contaminat de ele”.

Născoceşte cântece şi poezii. E liber şi fericit iar libertatea şi bucuria fără margini iau forma copilăriei cosmice. Ariel e „copilul lumii”.

Shakespeare a creat un personaj inedit pe care nimeni – în afara propriei voinţe – nu-l poate supune, un personaj pentru care trăirile sunt alegerile şi născocirile lui.

Dar Petru Creţia rezumă într-o frază superbă ceea ce este acest personaj: „Ariel este un prisos şi de prisosuri n-au nevoie decât cei ce sunt chemaţi să sporească universul cu acele zădărnicii fără de care universul ar fi zadarnic.”

Un autor de excepţie. O carte de citit.