Poveste despre dragoste şi întuneric

de Amos Oz

Amos Oz este considerat cel mai important prozator şi eseist israelian. Iar romanul autobiografic „Poveste despre dragoste şi întuneric” a primit mai multe distincţii internaţionale, între care Premiul France Culture 2004 şi Premiul Goethe 2005.
Autorul dezvăluie cititorului în special perioada copilăriei şi adolescenţei sale din Ierusalimul agitat al anilor 1940 – 1955, povestindu-i acestuia „toate acele lucruri despre care n-am vorbit noi doi, tata şi cu mine. Tata mi-a lăsat multă treabă de făcut şi încă trudesc la ea.”
Acest „copil al cuvintelor” se rătăcea veşnic în tot felul de poveşti pe care şi le spunea singur.
Dar într-o lume prea ocupată să-şi trăiască istoria (la 11 noiembrie 1947 avusese loc votul Adunării Generale O.N.U., la Lake Success, cu privire la întemeierea statului Israel), nimeni nu asculta pe nimeni, „poate nici măcar nu se ascultau cu adevărat pe ei înşişi.”
Părinţii îi impuneau norme rigide şi aspre de comportament, aşezându-i pe umeri întreaga povară a dezamăgirilor proprii. Doar învăţătoarea Zelda de la „cea mai mică şcoală din Ierusalim: două clase, două învăţătoare, o duzină de elevi şi nouă pisici” îl asculta pe micul Amos „ca şi cum ar fi învăţat de la mine lucruri care o încântau sau îi trezeau curiozitatea”.
Până la vârsta de opt ani citise cam două sute de cărţi („aproape orice îmi cădea în mână, de-a valma”) nerespectând întotdeauna „regimul de lectură gustos dar şi hrănitor, bogat în vitamine culturale” pe care părinţii se întreceau să i-l ofere.
Şi pentru că istoria îşi lua tributul de sânge sub ochii săi într-o lume în care copiii nu apucau întotdeauna să crească, micul Amos îşi dorea ca atunci când va fi mare să fie o... carte. „Nici cărţile nu sunt greu de ars, e adevărat, dar dacă atunci când o să fiu mare o să fiu o carte erau multe şanse ca măcar un exemplar să reuşească să supravieţuiască.”
Trecerea anilor, moartea mamei văzută ca o trădare, revoltele adolescentului care nu mai suporta chingile unui regim la care nu mai rezona, dorinţa de a lăsa în urmă cărţile şi de a duce o existenţă sătească simplă, viaţa în kibbutz... Apoi, totuşi, cărţile... şi prima iubire... şi, peste toate acestea, pasărea Elise din rodiul din faţa casei, care l-a însoţit toată copilăria: ti-da-di-da-di...
Toate sunt descrise în această carte-poveste în care tragicul şi comicul se împletesc într-un stil inedit.
O carte care trebuie citită.