Mi-a plăcut maniera simplă, sinceră, în care autoarea dezvăluie cititorului reperele copilăriei și adolescenței sale.
M-a înspăimântat, cumva, dependența Elenei de puternica personalitate a Lilei. Această neputință de a-și gestiona trăirile, faptele, fără să se raporteze la cea pe care o așezase pe un piedestal imaginar și pe care o privea cu atâta admirație. Și am avut mai mereu impresia că e o prietenie oarecum… hm… unilaterală. Că doar Elena investește în relație și doar ea e capabilă de sacrificii. Dar această ”investiție” a ajutat-o să ”crească”. Competiția cu geniala Lila a făcut-o să-și valorifice potențialul pentru a scoate la suprafață propria sclipire. Până la conștientizarea propriei valori a fost, apoi, doar un pas. Important.
Trebuie să spun că am avut un sentiment de… mică vinovăție citind această carte. Cam așa cum aveam când eram la școală și, în loc să-mi fac temele pentru a doua zi, ”pierdeam timpul” cu muschetarii, Contele de Monte Cristo ori regine care își doreau colierele înapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu