Despre natura umană – de Roger Scruton

Considerat a fi unul dintre cei mai importanți gânditori ai epocii sale, Roger Scruton crede că legile geneticii cu privire la particularitățile speciei nu sunt apte să explice comportamentul nostru. Și, vorbind despre genul uman, relațiile umane, viața morală și obligațiile sacre, își expune argumentele în paginile acestei cărți, carte care se dorește a fi o ”deschidere spre un vast peisaj intelectual”, îndemnând cititorul să gândească.

  Noi, ca persoane întrupate, avem capacități cognitive care ne dau o viață emoțională cu totul unică. Ne distingem de alte animale prin libertate, conștiință de sine și responsabilitate. Perspectiva persoanei a doua, relația Eu-Tu care dă sens conceptelor vitale ale vieții morale (ca responsabilitatea, libertatea, vinovăția și vina), sexul, arta, identitatea personală sunt folosite de autor pentru a explica relațiile pe care noi, ca persoane, le avem.

În ceea ce privește viața morală, un loc important îl ocupă virtutea, înțelegând prin aceasta capacitatea de a-ți asuma întreaga responsabilitate pentru actele, intențiile și afirmațiile tale; și autorul amintește cele patru virtuți cardinale – curajul, înțelepciunea, cumpătarea și dreptatea – pe care le-au deosebit filozofii încă din antichitate.

Dar, cel mai mult mi-a plăcut cea de-a patra parte a cărții, numită ”Obligații sacre”. Aici, Roger Scruton vorbește despre iubirea de frumos care își are rădăcinile în viața noastră trupească și în calitatea bucuriilor noastre de a fi ”aici și acum”. ”Suntem uniți prin legături pe care nu le alegem defel, iar lumea noastră e plină de valori și provocări care ne presează din afara zonei confortabile a acordurilor noastre.” În încercarea de a își explica și a înțelege aceste valori, ființele umane au dezvoltat concepte cum sunt cele de sacru, sublim, rău, mântuire; toate acestea sugerează o orientare către lume complet diferită de cea adoptată de filozofia morală modernă. Provocarea cu care se confruntă teoria autorului despre viața morală e aceea de a arăta cum anume ”natura agentului uman de a fi întrupat și plasat într-o situație anume poate fi valorificată în gândirea noastră morală (...), cum anume contribuie experiențele răului și sacrului la înțelegerea noastră de ansamblu a ceea ce contează în viață”.

Vorbind despre legătura dintre rău și viziunea religioasă asupra lumii, autorul lasă în seama cititorului acceptarea argumentelor sale, care s-ar putea constitui într-o teorie credibilă a persoanei. Dar recunoaște că vrea să repună în drepturi ”imaginea completă a agentului moral întrupat, așa cum o cunoaștem din literatura, arta și religia civilizației noastre”. Și pune accent pe suflet pe care, pentru a evita conotațiile religioase, îl numește sine – însă recunoaște că acest cuvânt nu este decât ”un alt nume pentru același mister metafizic în jurul căruia sunt clădite viețile noastre – misterul perspectivei subiective”. Nu îmi amintesc o definiție mai frumoasă dată sufletului.

Îmi place Roger Scruton pentru că privește dincolo de partea materialistă a problemelor pe care le dezbate, amintindu-ne că în momentele în care trăim experiențe-limită (îndrăgostirea, însănătoșirea după o boală, faptul de a deveni părinte, venerația resimțită în fața creațiilor sublime ale naturii) ne aflăm în pragul transcendentalului, ”aspirând la ceea ce nu poate fi ajuns sau cunoscut. Iar lucrul la care aspirăm, pentru că ne promite mântuirea, trebuie înțeles în termeni personali. E sufletul lumii, persoana întâi singular care i-a vorbit lui Moise dintr-un rug aprins.”

În finalul cărții, Roger Scruton trimite cititorul la ”cele două mari opere de artă care au căutat să arate ce înseamnă pentru noi mântuirea, în lumea scepticismului modern”, referindu-se la cartea ”Frații Karamazov” scrisă de Dostoievski și la opera ”Parsifal” a lui Wagner, pe care le consideră mari realizări estetice ”la care perspectiva filozofică nu prea mai are ce să adauge”.

On beauty de Zadie Smith și Americanah de Chimamanda Ngozi Adichie

 

Am primit cele două cărți de la o prietenă stabilită de ceva vreme în Londra. Sunt de actualitate pentru societatea din UK și State, mi-a spus. Așa că, am pornit să aflu actualitatea vestică.

În prima carte, personajele principale sunt familiile a doi profesori universitari, Howard Belsey și Monty Kipps, pe care Zadie Smith le crează. Autoarea se dovedește a fi o fină observatoare a tipului uman; personajele sale sunt complexe, îmbinând frecvent cele mai contrarii trăsături: curaj și lașitate, onestitate și necinste, inteligență și stupiditate. Aflați într-o permanentă competiție, cei doi profesori intră în situații complicate și adeseori comice, încercând să răspundă provocărilor în fața cărora sunt puși, în multiplele lor calități de pedagogi, părinți, soți și prieteni.

În cea de-a doua carte, autoarea nigeriană Chimamanda Ngozi Adichie crează două personaje – Ifemelu și Obinze – care, după ce trăiesc, ca tineri absolvenți de liceu, o poveste de dragoste în Nigeria, pleacă pe drumuri diferite, ea în America iar el în Londra, urmând a se reîntâlni după ani de tăcere, pe meleagurile natale. Ifemelu realizată, după ani de grele încercări, renunțări și compromisuri. Obinze, în schimb, nu reușește într-o Londră ostilă astfel că, lipsit de elementare surse de existență, se vede nevoit să se întoarcă în Nigeria natală. Așadar, această carte ne poartă pe trei continente, relevând cititorului aspectele atât de diferite dintre lumi și civilizații.

Ambele romane vorbesc, în principal, despre viața din universitățile din Statele Unite ale Americii și din Regatul Unit al Marii Britanii. Dacă primul relatează experiențele persoanelor afro-americane care au calitatea de profesori, cel de-al doilea prezintă viața de student a unor astfel de persoane. Dar ele evidențiază, deopotrivă, problemele pe care diferențele de rasă și de cultură le ridică în societate.

Cărțile prezintă sistemul de valori care impune azi, în Occident, (și nu numai!) acea uniformitate în comportamentul și în gândirea membrilor societății: corectitudinea politică. Acest sistem de valori domină tot mai mult instituțiile de învățământ, determinând cadre didactice de prestigiu, să aleagă între a se comporta în concordanță cu aceste cerințe, - adesea în pofida a ceea ce simt și gândesc - sau a renunța la cariera pentru care s-au pregătit și căreia i s-au dedicat o viață. Profesori atașați valorilor umaniste clasice sunt forțați să se înroleze acestei mișcări de idei care pune în centrul preocupărilor identitățile de grup, înclinând de fiecare dată balanța, nu în favoarea dreptății ci în favoarea celui care face parte dintr-un grup care, dacă nu în prezent, cel puțin cândva, a fost oprimat.

M-am bucurat de lectură, mi-a plăcut această radiografie a mediului universitar occidental, ca și imaginația autoarelor care își pun personajele în situații inedite, prezentate cu umor și bună-dispoziție. Dacă ar trebui să aleg, preferințele mele s-ar îndrepta spre Zadie Smith, ale cărei personaje mi s-au părut, mai complexe, mai interesante.