Cartea este o încercare de redare a vieții lui Iona, profetul care a trăit în secolul 8 î.Hr. și care își luase libertatea de a-i vorbi lui Dumnezeu fără teamă și fără supunere, încercând să pună - dacă nu o egalitate, - cel puțin o oarecare echivalență între Creator și Creație. Despre povestea lui Iona, autoarea ne spune că ‟este atât de frumoasă și de omenească, pentru că e despre monștrii cu dublu rol, până la urmă salvatori, despre nevoia de umbră, de teamă și de fugă, despre pasiune, despre a te implica și a sta deoparte, a fi om sau în afara omenirii (...) despre cum poți deveni crud, bun fiind, și despre cum poți deveni bun, rău fiind. E o poveste completă. Îți pune imaginația în funcțiune. Te mișcă din loc. Te pune la încercare.”
Așa că am acceptat provocarea și am citit-o.
Mi-a plăcut sensibilitatea autoarei, m-au răsfățat notele de tandrețe și de ironie; am apreciat că dincolo de timpul îndepărtat în care Iona a trăit, cartea este de interes prin problemele mereu de actualitate între oameni: o poveste despre viață, cu bine și rău, despre frică și încredere, despre dragoste.
Dar nu mi-a procurat acea curiozitate, acea frenezie care să mă facă să întorc pagina cu nerăbdare pentru a vedea/simți/imagina ceea ce urmează.
Sau, poate că eu sunt puțin defectă în ultimul timp, întrucât am început să mă suspectez tot mai mult de o oarecare lipsă de răbdare...
