Fiecare ceas este unic, așa cum sunt și oamenii. Și, tot asemenea oamenilor, ”fețele” ceasurilor sunt doar măști pentru mecanismele care se ascund dincolo de acestea. Dar care ceas arată timpul exact, corect? Putem spune că toate arată un timp corect, din moment ce Timpul nu există; el este doar o idee, un concept, un termen generic, un ”ceva” care nu are început și nici sfârșit. Fiecare ceas arată timpul său, așa cum adevărul depinde, întotdeauna, de cel care spune povestea.
”The Clockmaker’s Daughter” este o carte despre timp, artă, frumusețe și iubire. Despre faptul că, uneori, singurul drum către înainte este spre trecut, pentru că tot ce a rămas nerostit și neiertat acolo face ca viitorul să fie de nesuportat. Și chiar dacă nu poți fi în două locuri diferite în același timp, e foarte posibil să fii în același loc, în timpuri diferite.
Kate Morton. Surprinzătoare și enigmatică, așa cum o știam din „The forgotten garden” ori ”The house at Riverton”.