”Istoria e mai degrabă o neîncetată prăbușire.
Nimic nu este mai plin de primejdii decât o lungă fericire. Niciun individ, nicio societate nu-i rezistă.
Bunăstarea e un factor de disoluție (dezagregare?). De ce? Fiindcă e o stare anormală și atinge tot ce-i viu în profunzime. E în contradicție cu instinctele, le slăbește vigoarea, le subminează și le primejduiește.”
(21 mai 1968 - Emil Cioran, ”Caiete 1957 - 1972” p. 543)
